Reacția ironică a unei turiste din Franța, după ce a luat pentru prima dată metroul în București: „Ce…”

Reacția ironică a unei turiste din Franța, după ce a luat pentru prima dată metroul în București: „Ce...”
SURSA FOTO: Facebook
Publicat: 16/10/2022, 10:23

O turistă venită din Franța și pusă în situația de a merge cu metroul pe Magistrala 4 – Gara de Nord – Străulești – și-a exprimat, pe Facebook, reacția la vederea stării trenului în interior.

„métro 4. quel art!” – Magistrala 4 de metro. Ce operă de artă!”, a exclamat franțuzoaica, pe Facebook, la vederea așa-numitelor grafitti de pereții interiori ai trenului.

De amintit că pe această magistrală circulă preponderent modelele vechi de trenuri de metrou.

Probleme cu mentenanța

De la începutul acestei luni – mai exact din 3 octombrie, când s-au reluat cursurile la cele mai multe universități – Metrorex a anunțat că sunt introduse în circulație în rețeaua de metrou încă șapte trenuri, folosite, în special, în intervalele cu vârf de trafic: 7.00-9.00 și 17.00-19.00, suplimentar fata de trenurile aflate in program.

Măsura venea ca urmare a demersurilor făcute de Metrorex și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin efectuarea de plăți către prestatorul de servicii de mentenanță și salubrizare, în vederea îmbunătățirii condițiilor de transport in comun cu metroul.

În timpul verii, s-au înregistrat întârzieri, din cauza problemelor cu care se confrunta Metrorex în ceea ce privește mentenanța trenurilor. Creșterea intervalului de succedare a trenurilor a fost pusă de către companie pe seama întârzierilor de plată către Alstom, cei care asigură mentenanța ramelor de metrou.

Din 11 iulie, pe cele cinci magistrale circulau doar 34 de trenuri de metrou, la intervale de câte 10 minute, iar Metrorex lua în calcul și o posibilă înrăutățire a situației, care să ducă la retragerea din circulație a unui număr și mai mare de trenuri de metrou.

Rețeaua Metrorex

Metrorex are în exploatare 82 de trenuri. Potrivit datelor oficiale, parcul Metrorex în exploatare include:

  • 44 trenuri tip Bombardier
  • 15 trenuri tip IVA
  • 23 trenuri CAF

Caracteristicile rețelei

  • Linii de metrou: 5;
  • Lungimea rețelei: 77.00 km cale dublă;
  • Număr km total (km desfășurați): M1-M4: 172,747, M5: 15.672, Total: 188,419;
  • Număr depouri : 6;
  • Număr de stații : 63;
  • Distanță medie între două stații : 1.177 km;
  • Lungimea unei stații : 135 – 175 m;
  • Cea mai adâncă stație : M1-M4: Pată Unirii 2 – 20 m, M5: Academia Militară – 18,5 m;
  • Adâncimea medie a unei stații: 12 m;
  • Cea mai mare interstație: M1-M4: A. Vlaicu – Aviatorilor – 1,973 km, M5: A. Militară – Eroilor 2 – 1,111 km;
  • Ecartament : 1432 mm;
  • Număr escalatoare: M1-M4: 164, M5: 116;
  • Număr lifturi: M1-M4: 108, M5: 37;
  • Număr platforme pentru persoane cu mobilitate redusă: M1-M4: 3, M5: 1;
  • Număr camera TVCI: M1-M4: 1388, M5: 415;
  • Număr detectoare incendiu și efracție: M1-M4: 3956, M5: 2465;
  • Număr accesuri în stație: M1-M4: 144, M5: 46;

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar